EXCLUSIV Parastas pentru Leo Iorga. Soția și cei doi copii au organizat totul!
Parastas pentru Leo Iorga, la aproape 6 săptămâni de când s-a stins. Paula Iorga și cei doi băieți, Paul și Edy, au fost la mormântul regretatului artist, din Cimitirul Bellu, duminică.
Familia a chemat doi preoți la slujba de pomenire, iar pe mormânt au pus trei colive, vin, dar și flori și lumânări. La pomenire au fost prezente în jur de 20 de persoane apropiate familiei. După slujba care a durat în jur de 20 de minute, familia și cei prezenți au plecat spre un local din București.
Meniul a fost de post, dar și cu preparate din pește, căci duminică, pe 8 decembrie, a fost dezlegare la pește. Desigur, de la masă n-a lipsit pălinca: “Lui Leo îi plăcea pălinca”, ne-a spus Paula Iorga.
Leo Iorga s-a stins pe 2 noiembrie, pe un pat de spital, în urma unei lungi suferințe. Regretatul artist s-a luptat 9 ani cu o boală nemiloasă. Inițial cancerul i-a apărut la plămâni, în 2011, mai apoi la cap, glandele suprarenale, iar din acest an și la oase.
De-a lungul anilor, îndrăgitul artist a suferit mai multe intervenții chirurgicale și a făcut zeci de tratamente atât în țară, cât și în străinătate, în Cuba sau Germania. Leo Iorga s-a stins pe 2 noiembrie și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală.